AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare

 

 

          Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare,  transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.208 din 29.06.2021 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D570 din 29.06.2021,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

 

          În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect, astfel cum reiese din Nota de fundamentare, instituirea unor măsuri pentru extinderea sistemului din care provin polițiștii, respectiv, din cadrul absolvenților programelor de master profesional organizate de  către Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, precum și din rândul absolvenților programelor de studii postliceale pentru formarea agenților de poliție, organizate de instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității măsurilor propuse.

3. La titlu, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, se impune eliminarea expresiei „cu modificările și completările ulterioare” postpusă titlului Legii nr.360/2002.

4. La preambul, la al patrulea paragraf, pentru corectitudinea informației juridice, după titlul Legii nr.360/2002 trebuie introdusă sintagma „cu modificările și completările ulterioare”.

La al șaselea paragraf, pentru unitate în redactare, este necesar ca abrevierea „MAI” să fie redată in extenso. Observația este valabilă și pentru al optulea paragraf.

Pentru o exprimare adecvată în context, propunem ca al șaptelea paragraf să fie reformulat, astfel: „având în vedere principalele cauze care au condus la accentuarea deficitului de personal, respectiv, măsurile fiscal-bugetare prin care s-a suspendat ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice, ieșirile din sistem ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea sau încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor din alte cauze decât accesarea dreptului la pensie și, totodată, criza generată de evoluția situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2”.

5. Pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă și a uzanțelor în redactare, marcarea articolului unic trebuie să fie redată, astfel: „Articol unic. – ”.

Din aceleași considerente, la pct.1 partea dispozitivă va fi reformulată, astfel: „1. La articolul 9, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:”, iar la pct.2 și 3, părțile dispozitive trebuie reformulate potrivit următorului model: „... La articolul ..., după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins:”. 

6. La pct.2, la textul propus pentru alin.(11) al art.9, pentru unitate terminologică în tot cuprinsul actului normativ, se impune ca după sintagma „în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”” să fie introdusă sintagma „a Ministerului Afacerilor Interne”. (Observația este valabilă și pentru textul propus pentru alin.(11) al art.21).

Totodată, abrevierea „MAI” trebuie redată in extenso.

 

 

                                                    PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

București

Nr.503/29.06.2021